Puya și-a recunoscut cel mai mare viciu: ”Trag mai tare, pentru că mă simt vinovat…”
Spre deosebire de Sișu, despre care se știe că a avut vicii care l-au băgat după gratii, colegul său, Puya, stă departe de cele interzise prin lege, dar recunoaște că are plăceri vinovate pentru care ”plătește” apoi în sala de forță!
Puya pare să aibă o motivație cel puțin neobișnuită când vine vorba despre propria conduită sportivă. Dragoș Gărdescu pare să fi învățat câte ceva de la cel care îi stă alături de mai bine de două decenii, Sișu fiind chiar judecat pentru “dependențele” sale.
Artistul nu este adeptul substanțelor interzise, ci “mizează” mai mult pe băuturile alcoolice, care îi provoacă, însă, mahmureli severe.
“Eu mă duc la sală nu că vreau să fiu musculos și nu că vreau să fiu sănătos. Mă duc ca să pot să beau mai mult. Eu mă duc la sală ca să îmi revin din mahmureala de ziua trecută. De aia mă duc, trag mai tare, pentru că mă simt vinovat și dup-aia, când se face 6-7, zic : ”Bagă, mă, niște șpriț!”, că am făcut sală azi. Nu faci sală, nu bei!”, a povestit Puya în podcastul lui Radu Constantin. Mai multe detalii pe CANCAN.RO.
Puya: ”Ne-am împărțit în multe găști care țipă una la alta…”
Chiar dacă este considerat un ”bad boy” al muzicii românești, Puya se declară o persoană credincioasă.
”Ce să zic, încerc să fiu. Încerc să țin post de Paște și de Crăciun și să mă spovedesc. E interesant să vezi cât de ușor cedezi în fața unei fripturi și a unei sticle de vin. În lumea asta plină de tentații, abținerea e un exercițiu bun. Până la urmă cred că te definește mai mult puterea de a spune din când în când “NU”, nu mereu “DA”. Ca să zici “DA” mereu la toate e simplu, asta oricine o poate face.
Cred în Dumnezeu, dar nu am nicio problemă cu restul care au alte păreri (atei, musulmani, budiști etc.). Soacră-mea, de exemplu, nu crede în Dumnezeu. Dar ne înțelegem bine cât timp nu aducem subiectul religie în discuție. Cred că oamenii discută prea mult în contradictoriu și de prea puține ori apelează la dialectică. Ne-am împărțit în multe găști care țipă una la alta fără să se și asculte vreo secundă”,a povestit Puya într-un interviu pentru CIAO.RO.